Sunt tineri, urcă la volan, dar lasă în urmă orice urmă de prudență. Uneori ajung în atenția polițiștilor, dar de cele mai multe ori oamenii legii nu mai pot interveni. Victimele acestor șoferi teribiliști sunt, din păcate, și oameni care circulă regulamentar.
În cursul zilei de duminică, poliţiştii din Darabani care acționau pe drumul comunal DC 82, pe raza localităţii Suharău, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea indicată a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Nu a fost singurul șofer tânăr găsit în neregulă. Cu o zi înainte, poliţiştii din Mihăileni care acționau pe drumul judeţean DJ29C au identificat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitatea Ungureni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autoturism neînmatriculat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Garda de Mediu face apel la investitori pentru obținerea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Ce modificări poate suferi valoarea tichetelor de masă în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
A apărut Basilica Travel care oferă tot felul de pelerinaje, inclusiv la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Boții l-au transferat pe Ianis Hagi la FC Botoșani: „E pe bune? Știe cineva ceva?”
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Vecinii sparg gheața cu băncile inteligente, la Botoșani există și în comune
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile