Botoșănenii până în 35 de ani care se căsătoresc ar putea primi 15.000 de lei de la stat, prevede un proiect de lege depus la Senat de deputatul UNPR Iacob Pușcaș. De această sumă vor beneficia și părinții care nasc al treilea copil.
Inițiativa legislativă a deputatul vine în sprijinul creșterii demografice. Tinerii până în 35 de ani vor primi 15.000 de lei la căsătorie. Banii reprezintă ”primă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse naţiunii prin căsătorie”
Propunerea legislatviă mai prevede că, după căsătorie, tinerii vor fi scutiţi de la impozitul pe salariu. În cazul în care divorțează în primii cinci ani, aceștia trebuie să returneze banii statului, iecare în proporţie de 50%, în termen de 90 de zile de la pronunţarea divorţului, potrivit ziarului Libertatea.
Tot 15.000 de lei vor primi și cei care devin părinți pentru a treia oară. Banii reprezintă „primă pentru recunoaşterea contribuţiei aduse naţiunii”.
În plus, familia numeroasă va beneficia de alocaţie suplimentară lunară, pe familie, în cuantum de 50% din salariul minim brut pe ecoonomie. Pentru a beneficia de această alocaţie, familia trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: toţi copiii să aibă sub 18 ani, să frecventeze cursurile învăţământului de stat obligatoriu, toţi membrii familiei să aibă domiciliul sau reşedinţa în România, părinţii să locuiască împreună cu copiii şi cel puţin un părinte să facă dovada unui venit pentru care se plătesc contribuţii la stat. Propunerea legislativă mai prevede că soţii familiei numeroase sunt scutiţi de impozitul pe veniturile obţinute din salarii.
De asemenea, în proiectul de lege al deputatului UNPR mai este prevăzut că, în cadrul familiei numeroase, mama beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.
Fondurile necesare pentru acordarea acestor sume de bani vor fi asigurate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, se mai arată în proiect.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024