De Dragobete, vineri 24 februarie, tinerii din Dorohoi vor să intre în Cartea Recordurilor. La iniţiativa lui Nicu Anton, din cadrul Casei Municipale de Cultură, aproximativ 250 de tineri se vor prinde de mâini şi vor forma conturul unei inimi. Locaţia aleasă pentru acest eveniment este parcarea din centrul Dorohoiului, de lângă blocul turn.
Organizatorii doresc ca acţiunea să fie omologată de Guiness Book. Iniţiatorul doreşte ca prin această acţiune să transmită un mesaj de promovare a dragostei, în ziua de Dragobete. Proiectul este intitulat
„Cea mai mare inimă din lume” şi pentru omologare a luat legătura cu reprezentanţii Guiness Book.
Nicu Anton spune că aceştia au răspuns că nu pot trimite un reprezentant pentru omologare dar „
mi-au solicitat să trimit un film de trei minute şi fotografii din timpul acţiunii, urmând să primesc răspuns ulterior dacă recordul este omologat sau nu”.
„De sărbătoarea tradiţională românească, Dragobete, trebuie să promovăm dragostea. Să uităm de alte aspecte negative şi să reînvăţăm să iubim. Invit ca la acest eveniment, ce va avea loc la orele amiezii, să participe cât mai mulţi tineri. Deja am semnale pozitive referitor la interesul acestora”, a declarat
Nicu Anton, pentru
Realitatea Dorohoiană, care a adăugat că a mai fost o acţiune similară în Guatemala dar care nu s-a finalizat.