Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan a afirmat că a fost în audienţă la preşedintele Tribunalului Botoşani pentru a-i solicita sprijinul pe marginea hotărârilor judecătoreşti date de instanţa de judecată privind majorarea salariilor profesorilor cu 33%. Şi asta deoarece, potrivit Mariei Ţiprigan, certificatele constatatoare eliberate în acest sens, nu ar fi luate în considerare de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
„Am cerut o audienţă la preşedintele Tribunalului Botoşani care m-a primit în regim de urgenţă şi am solicitat să ne elibereze o adresă din care să rezulte că certificatele constatatoare cu procese finalizate sunt identice cu hotărârile judecătoreşti, pentru că IŞJ nu a luat în seamă aceste certificate constatatoare deşi legea prevede cu claritate acest aspect. Dl. preşedinte mi-a spus că nu poate elibera aceste certificate iar cine nu respectă legea nu are decât să suporte consecinţele”, a afirmat
Maria Ţiprigan, preşedintele SIP. Sindicalista a mai afirmat că, preşedintele Tribunalului i-ar fi sugerat ca, în cazul în care certificatele constatatoare nu sunt respectate, singura soluţie ar fi depunerea de plângeri penale.