Inspectoratul Şcolar Judeţean are obligativitatea de a transmite la finele acestei săptămîni Ministerului de resort o situaţie prin care să prezinte numărul cadrelor didactice care vor intra în grevă generală pe termen nelimitat de la data de 31 mai 2010. Acest aspect a fost comunicat cum era de aşteptat sindicaliştilor din educaţie care la rîndul lor trebuie să transmită datele centralizate inspectoratului pînă în data de 28 mai. „
Ministerul Educaţiei a trimis o adresă în inspectoratele şcolare în care solicită să se exprime fiecare IŞJ cîţi sunt în grevă, cîţi nu sunt în grevă în vederea unei viziuni a desfăşurării examenului de bacalaureat. Eu am condamnat în cadrul Consiliului de Administraţie de ieri această atitudine a ministerului, credeam că este o iniţiativă a IŞJ Botoşani, mi s-a răspuns că este o formă de adresă de la Ministerul Educaţiei”, a declarat
Maria Ţiprigan, preşedinte SIP Botoşani. Potrivit sindicalistei, adresa transmisă de minister este de fapt o manevră de intimidare a profesorilor în vederea renunţării la grevă. „
Am condamnat Ministerul Educaţiei pentru că asta înseamnă o intimidare, probabil vor ca oamenii să ştie că vor fi răzbunări de tot felul şi se tem pentru soarta lor. Eu i-am întrebat pe membrii de sindicat, cei care s-au adresat sindicatului dacă ştiu că se vor diminua salariile în proporţie de 58%, pentru că luăm în calcul şi mărirea de salariu conform legii 221 obţinută de noi prin hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă, salariile trebuiau mărite de la 1 ianuarie 2010”, a mai spus
Ţiprigan. Aceste restanţe financiare, vor fi acordate în baza unei ordonanţe de Guvern începînd cu anul 2012.