În urma întrebărilor venite din partea cetățenilor pe tema cabinetului de stomatologie deschis la Școala 13, reprezentanții Primăriei Botoșani au oferit o serie de clarificări.
Astfel, în conformitate cu Anexa nr. 7 din O.M.S nr. 438/2021 privind normarea personalului medical din unitățile de învățământ preuniversitar, respectiv cabinetele stomatologice, pentru un post de medic și pentru un post de asistent medical, norma este de 800-1.200 de elevi.
Însă, transmit reprezentanții Primăriei Botoșani, ”acest număr se referă în special la prevenție și la campaniile de conștientizare a normelor de igienă dentară și nu la programările pentru control sau la lucrările pentru elevi”.
”Cabinetul școlar este pentru toți copiii din municipiul Botoșani, aceștia pot merge la cabinet pe baza unei programări făcute în prealabil direct la doamna doctor/asistentă, prioritate având copiii cu urgențe”, mai precizează reprezentanții Primăriei.
Același lucru este valabil și în cazul cabinetului stomatologic școlar din incinta Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” unde, la fel ca și în cazul Cabinetului de la Școala 13, toate consultațiile și tratamentele sunt oferite în mod gratuit pentru toți elevii din municipiu, indiferent de unitatea de învățământ de care aparțin.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile