Două gospodării din comuna Suharău au fost afectate în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, cu intenţie. S-a întâmplat duminică, la prânz.
Incendiul a pornit de la depozitul de furaje al unui localnic, s-a extins la o anexă şi la un adăpost de animale din gospodăria vecină, din cauza vântului şi a distanţei mici dintre cele două proprietăţi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 14.00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii voluntari din Darabani, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau două anexe şi circa 25 de tone de furaje, existând pericolul ca flăcările să cuprindă alte 25 de tone de furaje şi celelalte clădiri din imediata apropiere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 17 pompieri militari şi voluntari, mai bine de patru ore.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri şi clădiri pentru ca focul să nu se extindă. Au ars circa 25 tone de furaje, două anexe şi bunurile din interiorul acestora şi s-au degradat alte circa 25 de tone de furaje, pagubele fiind estimate la circa 3.000 de lei.
Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de circa 40.000 de lei.
Vezi și: O mână criminală a dat foc la o casă dintr-o comună botoșăneană
Tinerii din Botoșani invitați să decidă viitorul centrelor de tineret
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Elevii unui liceu din Botoșani învățați cum să intervină corect la un accident rutier
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Declarația zilei 20 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024