Scumpirile din ultima vreme afectează traiul botoșănenilor. Oamenii sunt nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru plata facturilor, a alimentelor și carburantului și nu numai.
În aceste condiții, mulți dintre ei abia mai reușesc să facă față cheltuielilor cu veniturile pe care le au și se îndreaptă spre găsirea unui al doilea job.
Nevoia de bani îi împinge pe botoșăneni să muncească mai mult. La nivelul județului Botoșani numărul angajaților care au câte două locuri de muncă este în creștere. Sunt deja peste 8.000 de oameni care sunt în această situație.
La sfârșitul lunii iunie a acestui an erau înregistrate 64.825 de contracte individuale de muncă cu 56.561 de salariați activi. Datele au fost prezentate de inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Daniela Lozneanu, în ședința Colegiului Prefectural de săptămâna aceasta.
Iar cifrele au atras atenția prefectului Sorin Cornilă care a întrebat: „Să înțelegem că aproximativ 8.000 de persoane au două joburi?”
„Da. Dle prefect, ținând cont de contextul actual și că suntem dependenți de veniturile pe care reușim să le aducem în familii trebuie să avem și câte două-trei joburi, dacă timpul ne permite”,
Daniela Lozneanu, inspector șef ITM.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a recunoscut că numărul botoșănenilor care sunt nevoiți să aibă câte două locuri de muncă este mare.
„De remarcat lucrul acesta, zic eu. Raportat la 56.000 este un procent destul de mare”,
Sorin Cornilă, prefect județul Botoșani.
La nivelul județului Botoșani sunt în jur de 7.700 de angajatori activi.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024