Cinci directori ai instituțiilor de cultură aflați sub tutela Consiliului Județean Botoșani au trecut prin obișnuitul proces de evaluare efectuat anual, din punct de vedere al îndeplinirii indicatorilor pe linie de management.
Ei sunt Miluță Jijie, directorul Memorialului Ipotești, Dan Doboși de la Orchestra Rapsozii Botoșanilor, Aurel Melniciuc de la Muzeul Județean. Corneliu Viziteu de la Biblioteca Mihai Eminescu și Liviu Andronic de la Școala Populară de Arte.
Cu toții, în urma prezentării rapoartelor de activitate pe anul 2015 au fost răsplătiți cu un merituos 10. Toți, în afară de unul.
Rezultatele evaluării ar urma să fie aprobate de plenul județean.
”Intrăm cu proiectul de hotărâre în CJ, nu cred că este vreo problemă mai ales că, aceste comisii de evaluare sunt formate din consilieri județeni, din specialiști de pe la instituțiile de cultură și de prin alte județe”
Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
Nu a fost notat cu calificativul maxim și directorul de la Memorialul Ipotești, Miluță Jijie în cazul căruia comisia a considerat că trebuie să-i dea doar 8.85 de puncte.
”Comisia când a făcut analiza a considerat că mai are niște lucruri pe care trebuie să le îmbunătățească. Pe dl. director nu-l afectează, contractul dlui expiră anul acesta, că este din trei în trei ani, urmează să se organizeze concurs și se va lua în considerare nota de la evaluare. Din acest punct de vedere, să spunem că nu pleacă cu prima șansă”
Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
Nota obținută la evaluare îl va afecta pe Miluță Jijie în cazul în care va dori un nou mandat în fruntea instituției de cultură, pentru următorii trei ani de zile. (G.E.)
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile