Un eveniment rutier pe fondul consumului de alcool a avut loc la sfârșitul acestui week-end pe un drum comunal. Polițiștii ajunși la fața locului i-au întocmit dosar penal șoferului.
Duminică, 22 noiembrie 2015, la ora 20.45, C. C. de 41 ani, din comuna Havîrna, în timp ce conducea un tractor agricol, pe DC 940, în localitatea Havârna, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Verificările efectuate au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
De asemenea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere„.
CITEȘTE: Un tractorist în COMĂ alcoolică a pus la pământ gardul unei locuințe: AFLĂ în ce hal l-au găsit polițiștii
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024