Unul dintre consilierii locali cu mandat obținut de pe listele Partidului Poporului Dan Diaconescu în 2012 s-a supărat pe o eroare scăpată la votul de săptămâna asta pentru aprobarea bugetului din 2016.
Cristinel Brumă, despre el este vorba, a fost trecut într-un articol anterior în categoria celor care au apăsat butonul ”abținere” la vot, alături de social democrați și colegul de partid, Florentin Ursuleanu.
Cristinel Brumă a ținut să clarifice situația sa și a menționat că a votat ”pentru” alături de ceilalți colegi consilieri din opoziție care dețin majoritatea în plenul municipal. ”Nu m-am abținut la vot, am votat pentru alături de PNL pentru că a considerat că acest circ trebuie să înceteze”, explica consilierul care acum face parte din UNPR, după fuziunea cu PPDD.
Același Cristinel Brumă anul trecut prin iunie, promova un concurs de administrator în cadrul societății Urban Serv, cu un salariu lunar de vreo 2.000 de lei. Încă de atunci a negat categoric că obținerea acestui post ar fi avut legătură cu votul său din plenul municipal. Colegul lui, fostul PP-DD-ist Florentin Ursuleanu, s-a ”căpătuit” și el, însă cu o funcție de director la Autoritatea Rutieră Română (ARR) – Filiala Botoșani. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024