În fiecare an, în cătunul de pe malul Siretului, ajung cei mai pricepuți meșteri din țară.
Rogojeștiul, o comunitate tradițională din județul Botoșani este o adevărată „capitală” neîncoronată a ouălor încondeiate, rivalizând cu faimoasa vatră a Ciocăneștiului.
Mica așezare este situată la 50 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Mihăileni, fiind una dintre vetrele tradiționale ale României, cu o istorie de aproape un mileniu, identificându-se drept o zonă în care tradițiile sunt păstrate cu sfințenie.
Parte a Imperiului Habsburgic și mai apoi a celui Austro-Ungar până în anul 1918, Rogojeștiul păstrează încă un melanj incredibil de culturi și obiceiuri, în care predomină cele autentic moldovenești, dar și cele ale puternicei comunități ucrainene din zonă, potrivit adevarul.ro.
Un adevărat brand al Rogojeștiului este tradiția încondeierii ouălor, un obicei vechi de câteva secole care rivalizează, în ultimele decenii, cu cel, mult mai cunoscut, de la Ciocănești, Suceava.
Tocmai pentru a valorifica această tradiție, de opt ani, Rogojeștiul a fost pus pe harta națională a tradițiilor populare unicat, printr-un festival concurs care adună cei mai buni meșteri în arta încondierii ouălor. Meșterii formați la Rogojești, localnici pricepuți, au ajuns cunoscuți inclusive la nivel international, susținând work-shop-uri de promovare în țări precum Anglia sau Franța.
Rogojeștiul se află într-un loc binecuvântat. Cel puțin asta spun localnicii. Cătunul este așezat pe malul Siretului, într-o zonă ferită de tumultul vieții cotidiene. Aici lucrurile se petrec în ritmuri atemporale, în jurul bisericii din sat, conform tradițiilor arhaice.
Ucrainenii și românii trăiesc în armonie de secole. Unul dintre obiceiurile pe care le împărtășesc este și cel al încondeierii ouălor de Paște, căruia țăranii din Rogojești îi spun „închistrit”.
Femeile din sat spun că închistrirea ouălor este o tradiție de câteva sute de ani, perpetuată din generație în generație. Rodica Giuraniuc mărturisește că a învățat să încondeieze, sau să închistrească, pe limba rogojeștenilor, de când era mică. Mama, bunica, străbunica și stră-străbunica au învățat în același mod.
Rodica Giuraniuc
„De mic copil am învățat să închistresc. Și m-am perfecționat mereu. Este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri. Toate femeile se adunau să închistrească. S-a învățat din generație în generație, de sute de ani. Închistritul este un dar de la Dumnezeu”
De la un obicei cu semnificații religioase, închistritul din comuna botoșăneană a devenit o adevărată artă. Gospodinele s-au specializat și prin aceste desene impecabil realizate pe coaja oului transmit simboluri și o adevărată filosofie rurală. „Este o artă care cere precizie, multă răbdare și măcar o fărâmă de talent”, adaugă Rodica Giuraniuc.
Tocmai pentru a pune în valoare această tradiție puțin cunoscută din județul Botoșani, dar mai ales pentru a o promova în rândul tinerilor și copiilor, preotul paroh de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Rogojești, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani (CJCPCT), a inițiat acum opt ani, un festival-concurs de ouă încondeiate.
La Rogojești, în fiecare an, în lunile martie sau aprilie, vin cei mai buni încondeietori din Moldova, din Vatra Moldoviței, Ciocănești, Brodina, Rogojești și multe altele. De altfel, Rogojeștiul este locul de origine al uneia dintre cele mai bune încondeietoare din România, Celica Nistor. Botoșăneanca a făcut cunoscută această artă în toată Europa.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024