Având în vedere avertizările meteorologice din această perioadă, polițiștii reamintesc conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic.
Deși se intervine de către instituțiile competente pentru a se asigura condiții optime de deplasare, în acest moment, majoritatea arterelor rutiere sunt acoperite cu polei, fapt care poate favoriza producerea de accidente rutiere, dacă nu se circulă cu viteză redusă.
Polițiștii reamintesc faptul că orice conducător de vehicul are obligația, conform art.123, lit.e, din OUG 195 din 2002, să circule cu o viteză care să nu depășească 30 de km/h în localitate și 50 de km/h în afara localităților, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.
În cazul în care nu sunt respectate aceste obligații și conducătorul auto este implicat intr-un accident rutier, va fi sancționat contravențional cu amendă cuprinsă între 870 de lei și 1160 de lei.
Polițiștii rutieri sunt prezenți în teren pentru îndrumarea și supravegherea traficului rutier.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean aduce in atenție următoarele:
- Acționarea pedalei de accelerație trebuie făcută cu moderație, mai ales atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
- Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
- Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024