”Până a venit Armata am văzut o femeie, îmi aduc aminte și acum, se zbătea ca peștele, o femeie voinică, chiar în partea aia înspre Huțani. Eu nu am știut că un om poate să se zbată ca peștele pe uscat, mi-a rămas înscris în memorie”.
Aceasta este scena care i-a rămas întipărită în minte lui Dumitru Ciobanu, unul dintre martorii dezastrului din data de 29 iunie 1980. Avea pe atunci 12 ani și din întâmplare se afla în apropierea podului de pe care se răsturnase un autobuz care, deși cu o capacitate de numai 33 de locuri, transporta peste 80 de persoane.
De ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel o mulțime de oameni de prin Fălticeni, Suceava, Dumbrăveni au dorit să meargă la Botoșani.
Mulți dintre ei erau chiar botoșăneni care se întorceau acasă, unii din vacanțe, alții de la serviciu întrucât făceau naveta.
Și care și-au găsit sfârșitul la intrarea în Huțani, când anvelopa din dreapta față a autobuzului a explodat chiar pe un pod, iar mijlocul de transport s-a răsturnat într-o mlaștină.
Mărturia lui Dumitru Ciobanu nu a fost făcută publică vreodată...
Până în 2022, când, la împlinirea a 42 de ani, a apărut ”Tragedia de la Huțani – Cel mai mare accident din istoria României”, prima carte scrisă despre teribilul eveniment rutier și care cuprinde inclusiv povestea accidentului văzută prin ochii copilului de atunci, Dumitru Ciobanu, ajuns astăzi la 54 de ani.
Inițiatoarea investigației jurnalistice, căreia pe parcurs i s-a alăturat și autorul acestor rânduri, a fost invitata ediției ”Botoșăneanul TV” de joi.
Gabriela Erdic a spus povestea din spatele acestei cărți, dificultățile pe care le-a întâmpinat, dar și satisfacțiile pe care le-a avut pe parcursul a opt luni de documentare a cazului.
Printre altele, a dezvăluit că unul dintre supraviețuitori, ajuns consilier local la Botoșani după revoluție, a pretins să fie recompensat ca să relateze cum a trăit acest eveniment.
Apoi, a arătat cum Inspectoratul Teritorial de Muncă, singura instituție care mai deține documente despre nefericitul caz (și aceasta pentru că a fost anchetat ca accident de muncă al șoferului autobuzului), a îngrădit accesul autorilor cărții la dosar, refuzând să elibereze o copie deși dosarul NU este secret.
Doar că modul în care s-au comportat șefii ITM nu a provocat decât și mai multă îndârjire în încercarea de găsire a adevărului.
”M-am lovit, inexplicabil, de anumite ziduri. Nici acum nu pot să îmi dau seama de ce ni s-a interzis accesul. După 42 de ani, când nici răniții și nici familiile celor care au murit nu mai pot cere măsuri reparatorii de la cineva... Și atunci nu am înțeles. Dar au fost acele întâlniri cu supraviețuitorii, au fost momente în care efectiv scriam și plângeam”,
Gabriela Erdic, coautor.
A explicat că a dorit să transmită cititorilor exact emoția receptată de la oamenii care au ieșit vii din bulboana de la Huțani și care după peste patru decenii au rememorat pentru Botoșăneanul cele întâmplate în 1980 ca și cum totul ar fi avut loc ieri.
”La fiecare a fost ceva răvășitor, care ta zdruncina lăuntric. Și au fost momente în care vizualizam exact ce povestea. Părul care se vedea deasupra apei, fetițele care au murit cu garoafele în mâini, imaginându-mi nenorocirea care a avut loc acolo, invariabil îmi venea și mie să plâng. Acest accident pentru autorități a fost până la urmă un eveniment rutier. Dar luând punctual, familie cu familie, dramă cu dramă, îmi dau seama câtă suferință a lăsat în urmă”,
Gabriela Erdic, coautor.
Încă din start și-a propus ca în memoria oamenilor care și-au găsit sfârșitul în acea baltă rece și neașteptat de adâncă să se ridice un monument. Iar Consiliul Județean, prin vocea președintelui Doina Federovici, a promis că va face acest lucru astfel încât dorința coautoarei cărții ca acolo să se oficieze an de an, pe 29 iunie, o slujbă de pomenire, să devină realitate.
Cartea ”Tragedia de la Huțani – Cel mai mare accident din istoria României” va fi lansată miercuri, 29 iunie 2022, de la ora 17:00, în sala Eminescu a Hotelului Rapsodia, intrarea fiind deschisă pentru orice persoană care își dorește să participe.
Poate fi deja cumpărată de la Librăria Luceafărul.
Și la începutul lunii iulie va putea fi achiziționată și prin comenzi online pe Botosaneanul.ro.
Coautorii mulțumesc și pe această cale tuturor celor care s-au alăturat demersului lor prin mărturii și prin informații care au ajutat la scrierea acestei cărți.
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024