Alexandru Racu, bărbatul de 38 de ani care a intrat în beciul groazei din Orăşeni Deal, mai trăieşte doar datorită aparatelor. Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Botoşani speranţele de supravieţuire sunt aproape nule, aşteptându-se ca în câteva ore inima să îi cedeze.
Nu este necesară semnătura medicilor pentru deconectarea sa. În schimb, Amalia Racu, soţia sa de 29 de ani, a fost salvată, ea fiind în afara oricărui pericol. Aceasta şi pentru că a fost ultima după Eduard Gaşler, Alina Bejenaru şi soţul său, care a intrat în beci, stând astfel cel mai puţin în mediul încărcat se pare de amoniac. La Unitatea de Primire a Urgenţelor s-au strâns mai multe rude ale victimelor. Potrivit discuţiilor de acolo Eduard, de 37 de ani, şi Alina, de 33 de ani, ar fi urmat să se căsătorească.
CITEŞTE ŞI:
Tragedie la grătar : un patron şi prietena sa morţi în câteva minute
Variantă şoc : patronul şi prietena omorâţi de dejecţiile păsărilor
Şefa de la Mediu : Cred că este o chestie combinată - VIDEO