Nenorocirea s-a întâmplat noaptea trecută. Când au ajuns pompierii, casa ardea în totalitate.
Un bărbat în vârstă de 69 ani, din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a decedat după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Bărbatul locuia singur, într-o zonă izolată. Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor la 112.
La fața locului au ajuns pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni.
Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din casă, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere.
Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat într-una dintre camere.
Pentru evitarea producerii unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Schimbări anunțate în școli: CE va interzice noul ministru al Educației
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșănean surprins pe camerele video în timp ce abandonează un câine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Iftime, de lângă noul antrenor de la FC Botoșani: Putem să înfruntăm orice provocare
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Cântăreață celebră, concert traumatizant la Botoșani: Țipam încontinuu «Bă, fugiți! » - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile