Un accident cumplit a dus la moartea unui copil în vârstă de un an de zile, chiar în curtea casei.
Marți, la ora 12.05, polițiștii suceveni au fost sesizați prin 112 despre un copil lovit de o mașină în timp ce se afla în curtea locuinței de domiciliu.
Tragedia s-a produs la Voitinel, în județul Suceava. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că mătușa copilului, o femeie de 32 ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoturismul, în curtea imobilului din comuna Voitinel, și-a accidentat mortal nepotul de un an.
Mătușa s-a deplasat marți la amiază, cu autoturismul Volkswagen Touran, până în curtea imobilului respectiv pentru a-l aduce pe unul dintre copiii numitei verișoarei sale, de la grădiniță.
În timp ce se afla în curtea imobilului, copilul de un an era ținut în brațe de sora lui minoră, iar într-un moment de neatenție băiețelul a sărit din brațele ei și a ajuns în curte.
La un moment dat, femeia a efectuat manevra de mers înapoi a autoturismului susmenționat iar șoferița a dat peste nepoțelul de un an.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest din dotarea Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, rezultatul fiind negativ.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024