Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Pacienții internați pe secție erau bolnavi Covid-19. Până la ora 20.35, scrie Hotnews.ro, erau confirmați 10 pacienți morți, iar alte șapte persoane, inclusiv medicul de gardă, în stare critică. Răniții sunt transferați la Iași.
Medicul de gardă, care a suferit arsuri grave, va fi transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Potrivit coordonatorului UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, şapte persoane care au fost afectate de incendiul izbucnit la Spitalul Judeţean Neamţ vor fi transferate la două spitale din Iaşi. Conform acesteia, spre spitalul din Piatra Neamţ au plecat două autospeciale transport victime multiple şi două autospeciale de terapie intensivă. În pregătire se mai află o autospecială de terapie intensivă mobilă şi una de transport victime multiple.
„Aducem deocamdată şapte pacienţi, din care unul care a suferit arsuri şi şase care au Covid-19”, a informat Diana Cimpoeşu, citată de Agerpres.
„Zece persoane au fost declarate decedate, iar şapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa.
„Un incendiu într-un salon ATI, salon cu pacienți infectați SARS-CoV-2, intubați. În urma acestui incendiu, avem și opt decese.
Medicul de gardă din secția de Terapie Intensivă are arsuri - după ultima evaluare făcută de medicul plastician - pe 40% din suprafața corpului, dintre care 15-20% arsuri de gradul IV pe membre.
Un salon alăturat evacuat, alți opt pacienți care vor fi transferați către Spitalul din Iași, iar cei doi pacienți cu arsuri, medicul și încă un pacient, vor fi transferați către secțiile de chirurgie plastică și reparatorie din Iași.
Cei opt pacienți din salonul alăturat nu au suferit din cauza incendiului, vor fi transferați către spitalul modular din Lețcani de la Iași.
Despre cauza incendiului, cei de la ISU Neamț prognozează, ca primă evaluare, un scurtcircuit”.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Acesta a plecat spre Piatra Neamț pentru evaluarea situației la fața locului.
Potrivit presei locale, care citează un comunicat al conducerii spitalului, este vorba despre 16 pacienți din două saloane afectați, șapte decedați și un al optulea în stare critică:
„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a avut loc un incendiu care a afectat secția de ATI – unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți. La acest moment, șapte dintre pacienți sunt decedați, iar al optulea se află în stare critică. În același timp, un medic care se afla în secție se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalți pacienți nu mai pot fi îngrijiți în secția de ATI și urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferați către alte spitale. Conducerea SJU Piatra Neamț îi asigură pe pacienți că, în continuare, echipa medicală este la muncă și intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalți pacienți internați în celelalte secții ale unității medicale”.
Conform site-ului zch.ro, medicul de gardă, dr. Cătălin Denciu, a încercat să evacueze pacienți și are arsuri de 80% pe suprafața corpului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024