Femeia de 41 de ani a ajuns în custodia polițiștilor. Bărbatul a fost transportat la spital, însă nu a supraviețuit. Cei patru copii au ajuns în grija statului.
Vecinii spun că femeia era agresată deseori de partenerul ei de viață şi, cel mai probabil, la un moment dat a răbufnit şi l-a lovit pe bărbat cu ce a apucat, fără să se gândească la consecințe.
Incidentul a avut loc în satul Poiana, din judeţul Botoşani. Potrivit anchetatorilor, se pare că bărbatul de 42 de ani ar fi încercat să îşi agreseze soţia, iar la un moment dat, probabil pentru a se apăra, femeia a pus mâna pe un cuţit. Potrivit StirilePROTV, fetiţa lor cea mare, în vârstă de 9 ani, a luat imediat telefonul şi a sunat o rudă să-i spună ce s-a întâmplat. O ambulanţă a ajuns de urgenţă la locul tragediei.
Andreea Stărică, Ambulanța Botoşani: “Am fost solicitaţi pentru un pacient tânăr, de 42 de ani. Prezenta o plagă înjunghiată hemitorace stâng prin agresiune fizică declarativ”.
Rănitul a fost transportat în stare critică la spital, însă nu a mai putut fi salvat. Şi criminaliştii şi-au făcut apariţia în gospodăria familiei.
Vecinii susţin că bărbatul ar fi făcut deseori scandal şi îşi agresa fizic soţia.
Vecină: “Din cauza lui şi din cauza băuturii. Beau amândoi şi se certau.”
Vecină: ”Trebuiau să se despartă. Doar ea a fost deşteaptă…, a vândut la un magazin. Dar el o bătea”.
Reporter: ”Se certau?”
Vecină: ”Da. Ea a mai stat în spital, a mai fugărit-o”.
Din fericire, în ciuda certurilor frecvenţe din familie, copiii nu erau supuşi violențelor.
Vecină: “Erau îngrijiţi, mergeau la şcoală. De copii nu avem ce spune pentru că erau ordonaţi. Cred că săraca nu era prea bine… din cauza lui. El o ţinea cam sechestrată. Cine ştie ce a ajuns-o şi pe ea. Ea a suferit mult. Era şi bătută.”
Cum cei patru copii au vârste cuprinse între un an şi nouă ani, poliţiştii au sesizat imediat Direcţia pentru Protecţia Copilului. Cei mici au fost luaţi în grija autorităţilor, mai scrie sursa citată.
Mama acestora a fost reţinută, iar ancheta continua.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024