Un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, în locuinţa unei botoșănence.
Incendiul a avut loc în satul Zlătunoaia, comuna Lunca. Observat şi anunţat cu întârziere, incendiul s-a soldat cu decesul proprietarei.
În momentul producerii evenimentului, cel mai probabil, după ce o plapumă a căzut pe plita încinsă şi s-a aprins, femeia era singură în locuinţă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani
Vecinii au observat că din casa acesteia iese fum şi au solicitat ajutorul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin înainte de ora 9.00. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comuna. Primii care au ajuns la faţa locului au fost membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Lunca. Femeia, în vârstă de 78 de ani, a fost găsită decedată, lângă pat.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Au ars lenjeria de pe pat, o uşă şi o parte din tavanul camerei.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024