Groaznicul accident a avut loc pe un tronson de autostradă.
O tragedie a avut loc pe autostrada A4 din Italia, în noaptea de joi spre vineri, 12 ianuarie, lăsând în urmă un bilanț dureros: doi români și-au pierdut viața și alte două persoane au fost rănite.
Incidentul s-a produs puțin după miezul nopții, pe tronsonul de autostradă dintre Palmanova și San Giorgio di Nogaro (Udine), în direcția Veneția, aproape de zona de servicii Gonars Nord.
Victimele, doi bărbați de naționalitate română, Constantin Alexoae, în vârstă de 43 de ani, și Andrei Robert Balan, de 18 ani, rezidenți la Torino, călătoreau la bordul unei dube cu remorcă. Cei doi erau originari din Botoșani.
Cei doi români se opriseră pe banda de urgență pentru a verifica pagubele provocate de un impact anterior.
În timp ce se aflau în afara dubei lor, au fost loviți violent de o altă dubă care vena cu viteză. Conaționalii noștri nu au avut nicio șansă de supraviețuire.
Impactul a fost atât de puternic încât Andrei Robert Balan a fost aruncat la o distanță considerabilă, scrie rotalianul.com
La fața locului au intervenit rapid două ambulanțe din Udine și Palmanova, precum și un elicopter medical. Echipele de salvare au încercat fără succes să le salveze viața celor doi bărbați, care se aflau în stop cardiac la sosirea ajutoarelor.
O femeie care se afla în duba românilor noștri, călătorind alături de șofer, a fost transportată la spital în stare de șoc.
De asemenea, conducătorul auto al dubei implicate în accident a fost spitalizat pentru investigații suplimentare.
La locul accidentului, pompierii și forțele de ordine au demarat investigații pentru a determina circumstanțele exacte ale tragediei.
(Sursa foto: Friuli Oggi)
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024