Dramă noaptea trecută la Flămânzi. Un incendiu izbucnit probabil din cauza unei sobe supraîncălzite s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 43 de ani. Potrivit martorilor, când a văzut că ard bunurile din dormitorul casei, proprietarul a ieşit în curte să cheme ajutoare, după care a luat o găleată de apă şi a intrat în locuinţă să stingă incendiul. Din nefericire, nu a mai putut să iasă din imobilul cuprins de flăcări. Acesta a fost găsit de pompieri decedat în holul casei.
Vineri, puţin înainte de miezul nopţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a fost anunţat prin 112 că arde o casă din satul Prisăcani, oraşul Flămânzi. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Flămânzi. Când pompierii au ajuns la locul indicat, ardeau bunurile din două camere şi holul locuinţei, dar şi o parte din acoperişul casei. Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a reuşit să iasă din clădire, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, Dumitru B. a fost descoperit decedat în holul casei. Incendiul a fost stins după aproape două ore.