O dublă tragedie s-a petrecut în acest week-end. Două persoane, mamă și fiu, au fost găsiți morți în propria locuință de către un vecin care a alertat autoritățile.
Ambulanța a ajuns sâmbătă seara în localitatea olteană Sprâncenata la locul tragediei, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru victime. Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care au murit cei doi.
Cei doi, o femeie în vârstă de 76 de ani și fiul ei de 54 de ani, au fost găsiți fără suflare de un vecin care le-a trecut pragul casei. Acesta a alertat autoritățile în jurul orei 17.54, iar în scurt timp o ambulanță a ajuns la fața locului.
„Ambulanța a intervenit în scurtă vreme de la primirea apelului de urgență. Au fost găsiți morți un bărbat în jur de 50 de ani și o femeie, mama acestuia, de 74 de ani. Ei se aflau decedați de câteva ore, astfel încât nu s-au mai executat manevre de resuscitare. Cei doi au murit asfixiați cu gaze de la o butelie pe care o foloseau să se încălzească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Olt, medicul Marian Furtună.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care au murit cei doi. Oamenii legii au confirmat informațiile privind modul în care au decedat cei doi oameni.
„Este vorba de o femeie de 74 de ani și de un bărbat de 54 de ani, mamă și fiu. Lângă încăperea în care cei doi au fost găsiți se afla, într-o bucătărie, o butelie de aragaz la care era montat un furtun ce ducea la un arzător pe care cei doi îl foloseau să se încălzească. În camera acestora era miros de gaze. Pe trupurile victimelor nu se află semne de violență, astfel că nu există suspiciuni de omor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
Trupurile celor doi au fost transportate la Morga, urmând a fi supuse necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzelor celor două decese. (Sursa: Olt – Alert)
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024