Evenimentul rutier a avut loc noaptea trecută pe drumul național care leagă județele Botoșani și Suceava.
S-a produs pe raza localității Dumbrăveni cei doi tineri aflându-se pe o motocicletă care a fost găsită în afara părții carosabile, într-un lan de porumb.
Au fost implicate două persoane, un tânăr și o tânără, ambele fiind găsite în stare de inconștiență.
La accidentul rutier au intervenit pompierii militari de la ISU Suceava cu autospeciala de descarcerare precum și două ambulanțe SMURD, respectiv echipajul de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, cu sprijinul SAJ.
Din nefericire, tânărul avea leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul.
Fata era în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme, iar cadrele medicale s-au luptat să o stabilizeze.
Ambulanța SMURD – Terapie Intensivă Mobilă a transportat-o pe fată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024