Trei oameni au murit și alți patru au fost răniți, marți seara, într-un accident produs pe Drumul Național, pe raza comunei Călățele, din județul Cluj.
Incidentul s-a petrecut după ce șoferul unui autoturism a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal cu o altă mașină.
Potrivit Mediafax, ambii șoferi ai mașinilor implicate în accident au decedat. În noaptea de marţi spre miercuri, pe raza comunei Călăţele, sat Călata, în afara localităţii, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor patru.
Conform primelor cercetări, un bărbat de 38 de ani, din comuna Rona de Sus, judeţul Maramureş, în timp ce conducea autovehiculul, pe direcţia Beliş - Huedin, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus de către un tânăr de 26 de ani, din oraşul Huedin.
Accidentul s-a soldat cu decesul celor doi conducători auto, precum şi a unui bărbat de 24 de ani, din Huedin, pasager în autovehiculul care circula pe direcţia Huedin-Beliş.
Oamenii legii au mai declarat că doi pasageri, un tânăr de 17 ani și un minor de 3 ani, cetățeni irlandezi, pasageri ai autovehicolulului care a pătruns pe sensul opus, au suferi răni grave, iar alți doi pasageri ai aceluiași vehicul, din Huedin, în vârstă de 17 ani, au suferit leziuni mai ușoare.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile