Botoșăneanul ar fi adormit cu țigara aprinsă în mână.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din satul Rediu, comuna Răuseni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința.
S-a întâmplat în seara zilei de 23 noiembrie. Alarma a fost dată de un vecin, la ora 19.30.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Când pompierii au ajuns la fața locului, casa ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit în casă, după ce incendiul a fost lichidat.
Evenimentul a fost generat, cel mai probabil, după ce bărbatul a adormit cu ţigara aprinsă.
Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:
- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;
- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024