Încă o tânără plecată la muncă în străinătate sfârșește prematur, departe de casă. Fără ca fiica lor să apuce trei decenii de viață, părinții săi au primit tragica veste: Andreea lor a încetat din viață în Germania, la Koln.
Andreea Haisan lucra ca stewardesă pentru o companie aviatică din zona arabă și suferea de o boală incurabilă. Tatăl său, Valentie Haisan, activează ca pictor la Teatrul Mihai Eminescu, însă nici măcar colegii săi de atelier nu știau drama cu care se confruntă. Le-a dat ceva de bănuit o lumânare pe care o avea aprinsă lângă o fotografie înrămată cu cele două fiice ale sale: blonda Andreea, de 28 de ani și bruneta Cristina, de 25 de ani.
”Pictorul Valentin Haisan mi-a cerut două-trei zile libere, pentru a pleca în Germania, ca să-și vadă fiica. Niciunul dintre colegii noștri nu știa, de fapt, ce dramă se petrecea. Abia acum câteva zile am auzit că, de fapt, fata lui cea mare, în vârstă de 28 de ani, a decedat la Köln, în urma unei boli incurabile”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu.
Cheltuiala pentru repatrierea tinerei decedate în Germania depășește suma de 3.000 de euro, bani pe care tatăl său îi câștigă în multe luni de muncă și pe care nu-i are. De aceea, directorul teatrului face un apel la publicul botoșănean, celor care pot și care vor, să facă un gest uman și să ofere din puținul lor, pentru a-l ajuta pe Valentie să-și aducă fata acasă pentru ultima oară.
”Am adunat bani de la colegii de teatru prezentându-le situația și încercând să facem ceva pentru a-l ajuta pe colegul nostru să-și aducă acasă copilul și să-l înmormânteze. Se știe bine că repatrierea trupului unei persoane decedate în străinătate este deosebit de costisitoare”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu.
Strângerea de fonduri a adus deocamdată doar aproximativ o treime din suma necesară, astfel încât oamenii cu inimă mare pot face în continuare donații la casieria teatrului de la Casa Tineretului, acolo unde instituția își desfășoară activitatea.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024