Un accident rutier grav a avut loc marți, 13 septembrie, în urma căruia un bărbat a decedat.
Din primele informații reiese că șoferul unui autoturism marca Renault, în timp ce se deplasa dinspre localitatea Sânmărghita înspre Dej, ajuns în localitatea Mica, a accidentat un bărbat care trecea drumul prin loc nepermis și nesemnalizat corespunzător, informează dej24.ro.
În urma impactului deosebit de puternic, pietonul în vârstă de 77 de ani a fost proiectat pe carosabil, suferind multiple leziuni, în special în zona capului.
„Conform primelor cercetări, un bărbat de 30 de ani, din Gherla, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat un bărbat, de 77 de ani, din comuna Mica, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea drumului public, fără a se asigura corespunzător, prin loc nemarcat. În urma impactului, pietonul a fost rănit. Acesta fost transportat la unitatea medicală, ulterior survenind decesul acestuia”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, dar și o ambulanță de la Dej.
Victima a fost găsită în stare de inconștiență de personalul medical. Acesteia i-au fost acordate primele îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever. Medicii nu au reușit să-l resusciteze și au fost nevoiți să constate decesul bărbatului.
Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024