O familie botoșăneană este în doliu după pierderea unui membru, ars de viu în propria locuință. Astfel de cazuri par să fie din ce în ce mai frecente la Botoșani.
În seara zilei de 3 ianuarie, puțin după ora ora 22:00, dispeceratul integrat ISU - SAJ Botoșani a fost anunțat despre producerea unui incendiu la o casă de pe raza satului Ivancauti, comuna Păltiniș.
La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, voluntari din comună și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Darabani.
La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardeau bunurile dintr-o încăpere și o parte din acoperișul casei, cu posibilitatea de propagare la întreaga locuință.
Întrucât au existat informații ca proprietarul, in vârstă de 45 de ani, nu a reușit sa iasă din locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului.
Din nefericire, bărbatul a fost găsit carbonizat în interiorul casei. Pompierii au lucrat până după miezul nopții pentru stingerea ultimelor focare și îndepărtarea efectelor negative.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024