Evenimentul s-a produs azi-noapte, pe DN 2B (Buzău-Brăila), după ce şoferul brăilean, de 56 de ani, a intrat pe contrasens și s-a izbit de o altă maşină.
Grav accident azi-noapte pe DN 2 B, la ieşire din Buzău spre Brăila. Un şofer de 56 de ani, din Brăila, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un alt autovehicul care circula regulamentar, din sens opus, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Obiectivbr.
Impactul a fost atât de puternic încât autovehiculul care venea dinspre Brăila, un Ford Focus, s-a răsucit şi a ieşit de pe carosabil, iar şoferul brăilean a fost aruncat prin parbriz. La faţa locului au ajuns 2 ambulanţe şi un echipaj SMURD, care l-au găsit pe brăilean în stop cardio-respirator, şi au încercat să-l resuscite. Medicii nu au reuşit să îl readucă la viaţă.
Cei 2 soţi care se aflau în Ford au fost preluaţi şi transportaţi la Spitalul din Buzău.
Un martor a declarat: "Am auzit o bubuitură, era carambol, frâne din toate direcţiile ca să nu intre în ei, că era coloană. A sărit lumea, le-au forţat uşa, i-au scos, le-au acordat primul ajutor".
Din cauza accidentului traficul la ieşirea din Buzău a fost îngreunat pentru mai bine de o oră. Cercetările continuă, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru omor din culpă.
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile