FC Botoşani va întâlni astăzi, pe teren propriu, începând cu ora 20:00, formaţia georgiană Spartaki Tskhinvali, în primul tur al preliminariilor Europa League. Înaintea meciului tur, oficialii grupării din Liga 1 sunt optimişti, finanţatorul Valeriu Iftime declarând că pariază pe două victorii ale formaţiei lui Leo Grozavu.
„Este un eveniment important pentru noi şi avem forţa să trecem de primul tur. Trebuie să ne fie frică de orice adversar. Foarte important este primul meci şi avem foarte mare nevoie să învingem joi. Eu am pariat pe două victorii ale Botoşaniului”, a spus Valeriu Iftime.
FC Botoşani şi-a schimbat în această vară aproape jumătate din lotul de jucători. Au plecat fotbalişti în care antrenorul Leo Grozavu nu mai credea, iar în locul lor au fost transferaţi o serie jucători care au mai evoluat în cupele europene sau care sunt de perspectivă. Această campanile de transferuri a fost cea mai costisitoare din istoria clubului din Botoşani.
„Transferurile pe care le-am făcut vara aceasta ne-au costat peste 200.000 de euro. Nu am plătit la alte cluburi. Ei erau liberi de contract, dar au avut pretenţia să le dăm nişte bani la semnătură. Bugetul nostru a crescut semnificativ. Până joi voi avea o analiză de buget pentru a vedea toate salariile. Anul acesta nu am adus niciun fotbalist de Liga a II-a. Până acum, aduceam fotbalişti de Liga a II-a şi îi făceam noi de Liga I.
De această dată am adus fotbalişti de Liga I şi unii dintre ei care au jucat la echipe mari. Sunt şi doi de la Galaţi, dar care au jucat în Liga I, sunt tineri. Am dus al doilea portar al lotului naţional al Bulgariei. L-am adus pe Dimitrov care a fost şi el convocat la naţionala Bulgariei. Sunt fotbalişti mai buni decât am avut, dar ne-ar fi trebuit mai mult timp pentru a ne omogeniza”, a mai spus Valeriu Iftime, finanţatorul clubului FC Botoşani.
Dacă va trece de formaţia georgiană, FC Botoşani va întâlni în turul doi al preliminariilor Europa League pe Legia Varşovia, o echipă care participă an de an în competiţiile europene şi care a reuşit să ajungă în fazele superioare ale acestora.
„Legia Varşovia este o echipă titrată, o echipă bună, dar eu cred mult în forţa de grup a noastră şi în ambiţia de a nu coborî aşa uşor de pe un cal mare. Dacă trecem de Legia, suntem deja într-o altă lume. Noi nu avem niciun fel de sonoritate în Europa. Nu am fixat un obiectiv pentru Europa League. Dorinţa mea este să nu ne facem de râs. Ar fi o lipsă de performanţă totală să ne scoată cei din Georgia”, a adăugat Valeriu Iftime.
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile