După ce au văzut sumele primite de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri în această săptămână în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia pentru activitatea de deszăpezire pentru acest an pe căile rutiere judeţene, a emis o adresă către şefii instituţiei pentru a-i întreba dacă dispun de fondurile necesare pentru a face plata pentru executarea acestui serviciu.
Adresa a ajuns la DJDP în decursul acestei săptămâni după ce, modul în care s-au împărţit sumele în CJ a fost pe larg relatat în mass media locală. Romeo Caciuc, directorul instituţiei cu subordonare la CJ a afirmat că se vor lua toate măsurile ca siguranţa cetăţenilor care circulă pe drumurile judeţene să nu fie pusă în pericol în caz de ninsori.
„Am primit o adresă prin care suntem întrebaţi dacă mai putem asigura fondurile în continuare deci au şi ei cheltuieli cu motorina şi alte alea, sarea care este de cumpărat anul acesta. Ne vom gândi să găsim o soluţie să vedem cu salariile mai aproape şi să reuşim totuşi să scoatem activitatea de deszăpezire, nu le reducem, să reţinem salariile pe trei luni pentru a face aceste deszăpeziri”, a declarat
Romeo Caciuc, director DJDP. Licitația pentru întreţinerea drumurilor judeţene în sezonul rece fost câștigată de firma Transporturi Auto controlată de Constantin Conțac. Aceasta a fost organizată prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri .De asemenea şi-au depus ofertele Tehnic Asist şi Artera Blue, însă cele două societăţi au fost eliminate în faza de verificare a documentaţiilor. (
G.E.)