Reabilitarea DJ 282 Iaşi-Botoşani a fost din nou amînată. Aşa cum v-am mai informat, una dintre firmele participante la licitaţie, Antrepriza Lucrări Drumuri şi Poduri (ALDP) SA, patronată de ieşeanul Maricel Popa, a contestat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care se dădea dreptate Consiliului Judeţean. Noutatea este că în afacere au apărut numele a două fime din Botoşani.
Omul cu deszăpezirea de la Botoşani contestă la Iaşi
Conform Ziarului de Iaşi, Prin plîngerea depusă la Curtea de Apel Iaşi, ALDP solicită obligarea autorităţii contractante, în acest caz CJ, să reia procedura de achiziţie publică începînd cu etapa evaluării ofertelor. "ALDP a făcut contestaţie. A pierdut de trei ori. Îl vom taxa cu banii depuşi la garanţie. Lucrează împotriva Iaşului. Am să pun un afiş mare pe drum pe care să scrie că din cauza lor nu se poate face lucrarea. Să vedem cît de mulţumiţi vor fi oamenii", a declarat Constantin Simirad, preşedintele CJ Iaşi. În replică, Maricel Popa susţine că CNSC a greşit în analiza pe care au făcut-o. "Sînt abateri foarte grave care nu au fost luate în calcul de CNSC. A fost o confuzie între scrisorile de garanţie ale Euroconstruct Iaşi şi Euroconstruct Timişoara. Noi asta contestăm. Nu poţi să nu vezi acest element eliminatoriu. Este o eroare grava. Noi am fost eliminaţi pentru o singură virgulă, pentru o ştampilă. Am solicitat timp de trei săptămîni să intru în audienţă la dl. Simirad, dar nu m-a primit. Eu am 1.700 de angajaţi, plătesc milioane de euro impozite în Iaşi. Aşa întelege dl.Simirad să ne respecte?", a declarat Maricel Popa, patronul firmei care, în subantrepriză, s-a ocupat de deszăpezirea drumurilor naţionale din Botoşani în precedentul sezon rece.
O afacere de circa 10 milioane de euro
Licitaţia pentru reabilitarea DJ 282 Iaşi-Botoşani a fost cîştigată de Euroconstruct Group SRL Iaşi, care a avut o ofertă financiară de 46,7 milioane de lei, fără TVA. Oferta acesteia a fost a patra ca valoare, oferte mai avantajoase din punct financiar avînd, în ordine, asocierea SC Transporturi Auto SA Botoşani - SC Genesis Internaţional SA Bucureşti (30,6 milioane de lei, fără TVA), asocierea SC ALDP SA Iaşi - Peyber Hispanica SL (42,8 milioane de lei, fără TVA) şi asociaţia SC Euroconstruct SA Timişoara şi Sedesa Obras Y Servicios (46,6 milioane de lei, fără TVA). Oferta ALDP-Peyber a fost respinsă, fiind considerată ca inacceptabilă. Motivul invocat a fost faptul că asocierea nu a prezentat "un angajament ferm" încheiat în formă autentică din partea SC A.M.Cos Company SRL Dorohoi, susţinător al asocierii, prin care să confirme punerea la dispoziţia acesteia, dacă ar fi necesar, a resurselor tehnice şi profesionale pentru realizarea unei părţi a proiectului. "Noi am avut un angajament semnat de cei de la firma din Botoşani. Se pare că nu a fost de ajuns. Ni s-a spus că trebuia un act încheiat la notar", a mai spus Maricel Popa.
Bătaia e pe un drum de 38,34 km
Proiectul, pentru care CJ a cîştigat finanţare europeană, prevede lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere interjudeţene în lungime totală de 38,34 kilometri. Traseul cuprinde localităţile Ţigănaşi şi Vlădeni, pentru DJ 282C, Şipote, pentru DJ 282, şi Plugari, pentru DJ 282B. Conform contractului, firma are la dispoziţie 18 luni pentru a finaliza lucrările.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024