La prima contact cu primarul de Vârfu Câmpului eşti tentat să crezi c-ai dat peste simbolul corectitudinii. Aurel Ungureanu (foto jos) a fost colonel în Armata Română până pe la jumătatea anilor ’90, după care s-a retras pe plaiurile natale să se bucure de natură şi de pensioară până la adânci bătrâneţi. Primăria pe care o conduce este însă autoarea unei tranzacţii cel puţin ciudate, suprafaţa unui cabinet medical crescând subit din Consiliul Local până la înstrăinarea prin notariat.
În Consiliu Local cabinetul are 156 mp
Pe 28 mai 2008 Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 68 privind privatizarea cabinetelor medicale şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical. Printre primii beneficiari au fost medicii de familie, cei stomatologi şi toate persoanele cu liberă practică în domeniul medical. De asemenea, ordonanţa stabilea cadrul juridic pentru vânzarea spaţiilor proprietate a statului către cei care asigură actul medical.
În judeţul nostru mai toate cabinetele medicale au fost cumpărate în urma acestei ordonanţe, cum era de aşteptat şi medicul de familie din Vârfu Câmpului, doctorul Romică Bompa, şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra spaţiul. Consiliul Local a fost cât se poate de receptiv la cererea sa, iar în şedinţa din 25 septembrie 2008 aprobă atât lista spaţiilor medicale, cât şi a terenurilor aferente puse la vânzare. Până aici toate bune, frumoase şi legale, din acest punct încep însă murdăriile celor implicaţi în actul de vânzare - cumpărare.
Conform anexei Hotărârii 26 a Consiliului Local spaţiul cabinetului medical măsura 156,38 mp, cuprinzând spaţiu de cabinet, holul şi o debara, iar terenul aferent construcţiei era de 1895 mp.
La notariat ajunge la 343 mp
În martie 2010 se întocmeşte actul de vânzare-cumpărare. Subscrişii se întâlnesc la Cabinetul Notarilor Publici Asociaţi „Reta Aniţei - Ana Maria Vatavu” şi parafează înţelegerea. Te loveşte un miros de necurat de cum tragi cu ochiul peste acest contract. Primăria din Vârfu Câmpului nu este reprezentată de primarul Aurel Ungureanu, ci de secretarul comunei Emil Sucilă, deţi toată lumea ştie că primarul este ordonator de credite. Prinde astfel contur încercarea primarului de a scoate castanele fărădelegilor din foc cu mânuţele lui Sucilă-“Trăsnilă”.
Prima lovitură aplicată legii: suprafeţele nu mai corespund cu cele aprobate prin şedinţa Consiliului Local,
suprafaţa de teren s-a dus de la 1895 metri pătraţi la 2550 metri pătraţi, iar cea construită s-a dublat şi a ajuns la 343 mp, plus o anexă de 143 mp. Vă amintesc că iniţial era vorba 156 mp. Conform contractului preţul de vânzare este de 106.098,51 lei, cu achitarea unui avans de 15% . Atenţie, o primă „suceală”: autentificare actului de vânzare-cumpărarea datează din 17 martie 2010, iar factura nr. 07388962 de achitare e avansului emisă de cabinetul domnului doctor este cu mult înainte prezentării părţilor în faţa notarului, datează din 9 septembrie 2009, Asta presupune că cei implicaţi în joc au ştiut tot ce va urma. Oare aceşti domni sunt şi prooroci?
Primărie generoasă cu sănătatea doctorului
Un alt aspect suspect, Primăria s-a dovedit extrem de generoasă cu dl. doctor, nu-i percepe nici un leu dobândă pe durata celor 15 ani cât durează derularea contractului şi nici vreun alt procent, cel puţin unul simbolic, echivalent cu coeficientul de inflaţie. OUG 68 din 28 mai 2008, adusă anterior în discuţie, prevede destul de clar: se va percepe o dobândă anuală cel puţin egală cu rata de referinţă stabilită periodic de Comisia Europeană pentru România şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Încă o întrebare ce mă sâcâie: ce s-o fi întâmplat cu suma - avans primită „ anticipat” de la doctorul Bompa? Conform legii ar trebui să se regăsească într-un cont special şi „să se utilizeze pentru realizarea unor proiecte de interes public în domeniul sanitar, aprobate de consiliile judeţene sau de consiliile locale vânzătoare”.
Primarul ar da “la loc comanda”
Primarul acum este conştient de lanţul de nereguli din propria lui ogradă şi încearcă să dreagă busuiocul printr-o comandă cazonă: la loc comanda! Domnia sa intenţionează să pună în discuţia Consiliului Local rezilierea contractului, de parcă doctorul o fi prost să accepte, şi apoi, cu siguranţă, mulţi bănişori au făcut ochi în diferite buzunare flămânde, stau şi mă întreb cum s-ar mai putea aceştia întoarce de unde au plecat. În încheiere propun avansarea în grad de general de brigadă liberală a d-lui primar Aurel Ungureanu (foto), iar d-lui Emil Sucilă îi doresc să intre în patrimoniul basmului românesc sub numele de Trăsnilă-Lăţi-Sucilă.
Lucian ALECSA