Trei angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au solicitat concediu fără plată pe perioadă de trei luni de zile, după care nu au mai revenit la serviciu. Este vorba despre salariaţi încadraţi pe posturi de arhivar, îngrijitor şi asistent social care la momentul solicitării concediului fără plată ar fi fost de acord cu condiţia ca, în cazul în care nu revin la locul de muncă în perioada amintită, decizia să fie considerată ca şi demisie. Potrivit conducerii DGASPC, cel mai probabil angajaţii respectivi şi-au găsit de muncă în străinătate. „
Nu este vorba de demisii, este vorba că au existat două sau trei persoane care au solicitat concediu fără plată pe o perioadă de trei luni şi au dat scris că dacă după trei luni nu revin la locul de muncă, prezenta cerere scrisă de ei, echivalează cu o demisie şi au încetat raporturile de serviciu cu noi. Nu este un fenomen, sunt două, trei cazuri punctuale, probabil sunt oameni care şi-au găsit în străinătate un loc mai bun”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. De asemenea, într-o astfel de situaţie mai sunt şi alţi salariaţi ai instituţiei cum ar fi ergoterapeut, psihopedagog sau instructor de educaţie care se află în concediu fără plată dar nu au depăşit încă perioada de trei luni de zile. Plecarea celor trei angajaţi poate fi pusă şi pe seama diminuării salariilor cu 25%, începînd cu luna în curs. Fondul total al salariilor celor 1.026 de salariaţi a scăzut de la 1,74 milioane de lei cît a fost în luna iulie, la 1,33 milioane lei, după ce a fost operată diminuarea impusă de lege.