Trei botoșăneni care veneau cu autocarul din Italia, au ajuns în atenția polițiștilor, după ce, în urma unui control, s-a constatat că pe numele acestora existau mandate de arestare.
Sâmbătă dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș din judeţul Bihor, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, ca pasageri într-un autocar care venea din Italia, trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 26 și 50 de ani, toți din județul Botoșani. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane erau emise mandate de arestare de către autoritățile din Bruxelles, pentru săvârșirea infracțiunii de cerșetorie. Persoanele au fost predate unor echipaje de polițiști, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
(Foto generic: Mediafax)
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile