În urmă cu aproximativ trei ani de zile pe lista Most Wanted a celor mai căutați infractori din România se aflau șase botoșăneni care au încălcat legea în diverse moduri.
Trei dintre cei căutați au fost prinși în cele din urmă și încarcerați iar în prezent își ispășesc pedepsele pentru care au fost condamnați.
Au rămas trei bărbați care se ascund în continuare de autorități dar care, mai devreme sau mai târziu vor fi probabil identificați de oamenii legii.
Marius Surugiu este din Bucecea, județul Botoșani și este născut în 1974. Are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Este căutat de autorități.
De asemenea, Liviu Biliuță din comuna Hlipiceni, județul Botoșani, se află și el pe lista Most Wanted a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Născut în 1965 și domiciliat în Botoșani, are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 5 ani și două luni pentru trafic de persoane.
Marius Cornel Coman domiciliat și el în Botoșani este născut în 1969 și are un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani de zile pentru înșelăciune. Este căutat de autorități după ce a înșelat mai multe persoane cu emitere de file CEC fără acoperire.
Toți trei se află pe lista Most Wanted și sunt dați în căutare generală pentru a fi capturați.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024