Pompierii botoșăneni au intervenit pentru a acorda primul ajutor pentru cinci persoane, trei copii și doi adulți, care se aflau în unul din autoturisme implicate în accidentul din intersecția de la Lidl.
Evenimentul rutier a avut practic loc în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), iar zgomotul produs în urma impactului i-a alertat pe pompieri botoșăneni.
Unii dintre ei au alergat până la locul accidentului. Imediat, la fața locului a ajuns și o autospecială de descarcerare, dar și medicul din dispeceratul integrat ISU – Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Copiii au fost preluați de ambulanțele SAJ și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
FOTO: Facebook - Radar Botoșani Oficial
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024