Trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 31 de ani au fost introduși în Penitenciarul Botoșani după ce pe numele lor au fost emise condamnări cuprinse între un an și patru luni și trei ani și patru luni de închisoare, potrivit Obiectiv de Suceava.
La data de 10 mai 2016, ora 8.30, pe raza municipiului Rădăuți a fost depistat Dumitru Buceac, de 31 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, pe numele căruia Judecătoria Rădăuți a emis cu o zi înainte un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care acesta a fost condamnat la trei ani și patru luni. Dumitru Buceac a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani. In aceeași zi, la Poliția orașului Vicovu de Sus a ajuns mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Daniel Pătrăucean, de 27 de ani, din comuna Straja, de către Judecătoria Rădăuți. Individul a fost condamnat la doi ani, o lună și 10 zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”. In urma măsurilor întreprinse de polițiști, Daniel Pătrăucean a fost găsit, reținut și introdus în Penitenciarul Botoșani.
Tot la data de 10 mai 2016, la Poliția orașului Salcea s-a primit mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Gura Humorului pe numele condamnatului Gheorghe Gemănar, de 22 de ani, din orașul Frasin, care locuiește fără forme legale în comuna Siminicea, prin care tânărul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur”. Tânărul a fost găsit la domiciliul bunicii sale din comuna Siminicea, fiind reținut și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
CITEȘTE: Un șofer turmentat i-a scos din pepeni pe polițiști, după ce a refuzat să meargă la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024