Un număr de trei elevi care au fost surprinşi luni 2 iulie 2012, la proba scrisă a examenului de bacalaureat la limba română cu materiale de inspiraţie au fost eliminaţi de comisia de supraveghere. Aceştia nu vor mai putea susţine examenul de maturitate decât în toamna anului viitor.
S-au înscris la această probă 3.272 de elevi, fiind prezenţi 3.154 de candidaţi, absenţi fiind aproape 120. Trei au fost eliminaţi din examen fiind prinşi cu fiţuici, fiind vorba despre un elev de la Grupul Şcolar Alexandru cel Bun, un altul de la Colegiul Economic iar al treilea de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. „
Copiii care au fost eliminaţi de la proba de bacalaureat pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Deci asta înseamnă cea din toamnă şi cea din vara anului 2013, pot participa în 2013 în toamnă, aceştia pot susţine examenul de bacalaureat cel puţin din a treia sesiune după cea de la care au fost eliminaţi”, a declarat
Rodica Mighiu, purtător de cuvânt IŞJ. Rezultatele la proba de astăzi urmează a fi afişate în cursul acestei săptămâni. Conform calendarului, următoarea probă este în data de 4 iulie când va avea loc examenul la matematică, profil real filiera teoretică, pentru toate profilele din filiera tehnologică, profil militar şi profil pedagogic, specialitatea învăţători, educatori de pe filiera vocaţională, istorie pentru profilul umanist din filiera teoretică dar şi pentru toate profilele şi specialităţile din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate mai sus.