Trei grupuri de producători din județul Botoșani, înființate anul acesta, au depus proiecte în sesiunea de finanțare prin intermediul submăsurii 9.1 – ”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020)”, derulată prin AFIR.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,-Anul III – 6%, Anul IV – 5%,Anul V – 4%”.
Prin submăsura 9.1 pot obține finanţare grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale înainte de solicitarea sprijinului, conform legislaţiei naţionale în vigoare.
La nivelul Județului BOTOȘANI, cu sprijinul DAJ Botoșani, anul acesta, au fost recunoscute trei grupuri de producători. Două pentru grupa de produse cereale și plante oleaginoase și unul pentru lapte și produse lactate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024