Polițiștii locali vor continua astfel de acțiuni pe străzile municipiului Botoșani.
În zilele de 11 și 12 ianuarie 2024, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ale Hotărârii Consiliului Local nr. 292/2017, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe drumuri publice, au întreprins activități punctuale pe străzile Pacea, Prieteniei și Marchian, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, prin identificarea autovehiculelor oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni, în stații de transport local.
Astfel, au fost identificate 28 de situații de încălcare a prevederilor legale, fiind aplicat un număr de 28 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 5.280 lei.
De asemenea, în conformitate cu prevederile în trei situații identificate pe strada Prieteniei, a fost dispusă măsura administrativă a ridicării autovehiculelor. Acțiunile de acest tip vor continua pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională.
(foto – Radar Botoșani Official)
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024