Control cu probleme pentru trei tineri opriți pe strada Primăverii.
La data de 9 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism în care se aflau trei tineri.
În urma controlului corporal efectuat, asupra unui tânăr de 18 ani, din comuna Stăuceni, a fost identificată o substanță cristalizată, susceptibilă a fi drog.
Cei trei au fost conduși la sediul poliției pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, cercetările fiind preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.
(foto – arhivă)
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024