Pe anumite segmente de cale ferată, unde temperaturile depășesc 50 de grade Celsius, trenurile CFR vor reduce viteza de deplasare pentru siguranța călătorilor și a personalului feroviar.
În perioada 19 - 21 iunie 2024, din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben și Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în anumite intervale orare, această măsură fiind prevăzută de instrucțiile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță, anunță Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA.
Reducerea vitezei de circulație a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiții de siguranță.
Zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme, pentru următoarele trei zile sunt: nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, aflate sub incidența Codului galben, respectiv Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, aflate sub incidența Codului portocaliu.
În intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare face permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă, potrivit Mediafax.
(Foto: clubferoviar.ro)
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile