Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani a admis și cererea PSD Botoșani de suspendare a aplicării hotărârii Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) de renumărare a voturilor din 18 secții.
Social-democrații au solicitat în instanță să nu se aplice hotărârea BECM 205/30.09.2020 până la terminarea procesului pe fond și, la fel ca în cazul renumărării voturilor nule, au obținut câștigat de cauză.
”Dispune suspendarea hotărârii nr. 205/30.09.2020 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie municipală nr. 1 Botoșani până la soluţionarea dosarelor nr. 1874/40/2020 şi 1875/40/2020. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare”,
Hotărâre Tribunalul Botoșani.
Aceasta înseamnă că, în privințe renumărării, atât a voturilor nule, cât și a celor din 18 secții, trebuie așteptate deciziile în procesul pe fond, în care PSD Botoșani solicită anularea ambelor hotărâri ale BECM.
După două procese pierdute, există însă și o veste bună pentru Cătălin Flutur: în litigiul privind renumărarea voturilor din 18 secții i s-a admis în principiu cererea de intervenție, ceea ce ar însemna că poate deveni parte în proces și poate depuen înscrisuri.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile