La Tribunalul Botoșani au putut veni azi elevi, studenți și cetățeni interesați de mecanismele instituției de justiție.
Tribunalul Botoșani și-a deschis porțile către public astăzi, 24 octombrie 2014. Elevii, studenții și cetățenii de rând interesați de activitatea și compartimentarea unei instanțe de judecată au putut vizita cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile sălile de judecată și birourile din cadrul instituției.
„Manifestarea are drept scop aducerea justiției mai aproape de cetățeni prin evenimente care să le permită acestora să înțeleagă mai bine cum funcționează aceasta și ce înseamnă drepturile omului. La inițiativa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în această zi instanțele își deschid porțile, în sensul că justițiabilii și cetățenii de rând pot vedea cum se desfășoară efectiv activitatea într-o instanță dincolo de ceea ce vedem noi în sala de ședință”, a declarat Anitta Manole, președintele Tribunalului Botoșani.
Deși în oraș a căzut astăzi prima ninsoare, la Tribunal au ajuns totuși până la orele după-amiezei cinci grupuri de elevi de la școlile 6, 7 și de la Colegiul „Mihai Eminescu”. Însoțiți de profesori, aceștia au intrat în sălile de judecată și s-au arătat curioși cu privire la munca de reprezentant al legii, unii dintre ei luând în calcul o viitoare carieră în domeniu. Andreea, elevă la Colegiul „Mihai Eminescu” a intrat curajoasă în sălile Tribunalului.
„Am venit și anul trecut și când am văzut cum este, mi-am dorit mult să fiu judecător. Mai târziu mi-am dat seama că sunt prea multe cărți de citit și anul ăsta nu cred că mai vreau”, a spus tânăra.
Ziua Europeană a Justiției Civile se sărbătorește pe 25 octombrie, anul acesta reprezentanții CSM-ului hotărând să mute activitățile cu o zi înainte.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Ziua Europeană a Justiției Civile sărbătorită la Tribunalul Botoșani – AFLĂ când
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024