Ca în fiecare an, festivitatea a avut la intersecția străzii Cuza Vodă cu Marchian, zonă denumită drept Piața Tricolorului.
La evenimentul organizat de Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani au luat parte oficialitățile orașului, de la parlamentari la consilieri, dar și botoșăneni de toate vârstele.
După ce reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a dat onor Gărzii Militare, s-a intonat Imnul Național.
Mai apoi, Drapelul Național al României a fost binecuvântat și sărutat pe rând de prefectul Sorin Cornilă, președintele CJ Botoșani Doina Federovici, primarul Cosmin Andrei, comandantul Garnizoanei Botoșani Ovidiu Damian. Ulterior tricolorul a fost înălțat alături de steagul Uniunii Europene.
Prezent la eveniment, subsecretarul de stat în MAI, Gheorghe Sorescu, a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă. Acesta a fost de altfel singurul discurs din cadrul manifestării din centrul orașului.
”Adoptat ca simbol al națiunii în timpul Revoluției de la 1848, Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naționale, alături de Stema României și de Imnul Național. Martor al formării și transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Național simbolizează unitatea și continuitatea noastră ca popor, prin prezența perpetuă a celor trei culori – roșu, galben și albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenței noastre naționale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu prețul vieții pământul țării.
Respectul față de simbolurile naționale înseamnă respect față de acest trecut cu care ne mândrim ca popor, în România de astăzi, membră a Uniunii Europene și partener puternic și respectat în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Tricolorul românesc este arborat acum alături de drapelele naționale ale celorlalte state din această mare familie a democrației și securității. Vedem acum că sunt creditate cu încredere de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și eforturile noastre de a vedea arborat Tricolorul alături de steagurile țărilor dezvoltate ale lumii.
Ca fost militar de carieră, am luat parte la mai multe misiuni în teatrele de operații în afara țării. Dincolo de momentele dificile inerente în astfel de misiuni, prezența Tricolorului în bazele în care eu și colegii ne desfășuram activitatea însemna legătura cu România și ne motiva să ne reprezentăm țara cu responsabilitate și profesionalism.
Tricolorul ne dă sentimentul de siguranță în orice colț al lumii ne-am afla și l-am zări. A dat curaj înaintașilor noștri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei și ne face să ne simțim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naționale, să transmitem noilor generații respectul pentru ele și să înălțăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”
Manifestarea s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare compus din plutoane de militari aparținând U.M.01251 Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
În tot acest timp, botoșănenii veniți să participe la eveniment au filmat și au aplaudat la final parada militarilor.
Circulația în zonă a fost restricționată, mai multe echipaje de Poliție fiind la fața locului.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024