Moartea fulgerătoare a celui care a fost
Claudiu Fedoreanu i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut. Prietenii lui nu se pot resemna cu gândul că aceasta a murit atât de repede și atât de tânăr, în condițiile în care avea un viitor în față pentru că își dorea să devină asistent și să salveze vieți. Iată că o simplă greșeală în trafic, o manevră imprudentă a unei femei i-a curmat viața.
În urmă cu câteva ore, familia a anunțat pe contul de socializare al băiatului că a fost adus acasă și depus la Biserica Neoprotestantă Betel, iar cei care doresc să-și ia rămas bun sunt așteptați.
Ploaie de mesaje de condoleanțe și regrete s-au scris până la această oră pe facebook.
”
Trupul dragului nostru Claudiu a fost depus în această seară la Biserica neoprotestantă Betel, de pe strada Victoriei. Această hotărâre a fost luată strict de către Petronel și Cornel, așa că eventuale comentarii și polemici pe baza ei chiar nu își au rostul. Nu religia este între noi și Dumnezeu, ci credința. Dacă a însemnat cu adevărat ceva pentru voi, vă așteptăm acolo să vă luați rămas bun de la Claudiu, un tânăr care ne-a dat la mulți dintre noi o lecție de viață și ne-a arătat cum să stăm cu capul sus și să nu depindem de nimeni”, a scris o apropiată a tânărului.
Claudiu a ajuns la Botoșani în noaptea de marți spre miercuri, după miezul nopții.
(Ș.V)
CITEȘTE:
EXCLUSIV : Claudiu, băiatul mort la Cluj voia să fie asistent medical, n-avea părinți, doar doi frați - FOTOGALERIE