Conducerea Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a făcut demersuri pentru obţinerea unei finanţări de un milion de lei din Fondul de Mediu pentru o serie de modificări în Parcul Mihai Eminescu, dar şi pentru construirea unui skate park. Deocamdată proiectul nu a fost aprobat.
În cadrul acestui program se urmăreşte reabilitarea Parcului Mihai Eminescu. Reprezentanţii DSPSA vor să achiziţioneze peste 200 de bănci noi, să îndrepte o parte dintre aleile grădinii publice şi să construiască o pistă pentru biciclişti şi pentru cei care se dau cu rolele. „
Asta e o chestie alternativă, pentru că în parc cu bicicletele teoretic e interzis şi în afară de cei mici, pe cei mari când îi prinde Poliţia Locală tot se iau de dânşii. Şi să fie varianta în care să traversezi parcul pe partea cealaltă şi să îi încurajăm să se ducă acolo şi cei mici cu părinţii”, a declarat
Eugen Ţurcanu, şeful DSPSA.
Ţurcanu susţine cultura urbană
Amenajarea unei bretele stradale ca pistă pentru biciclişti este una
dintre ideile care susţin cultura urbană în opinia lui Ţurcanu. Acesta îşi doreşte să contruiască în aer liber şi cu acces gratuit, un parc special amenajat cu rampe, un perete de căţărat şi unul dedicat celor pasionaţi de graffiti. „
Ar trebui un skate park în altă parte a oraşului. Eu tot am propus să facem un skate park , unul profesional cu o grămadă de chestii în el şi super omologat e undeva la 75.000 de euro. Depinde ce vrem să fie în el. Problema e şi de spaţiu. Ne trebuie câteva sute de metri pătraţi. Eu speram odată cu demolarea de la Cornişa să o punem tot în zona aia , ca o investiţie de sine stătătoare”, a completat
directorul DSPSA. Conducerea instituţiei a contactat câteva firme străine pentru a-şi face o idee despre cum va arăta viitorul skate park. Acestea vor face o schema în funcţie de suprafaţa spaţiului pus la dispoziţie. Iniţial, s-a propus ca spaţiu pentru construirea unui parc pentru skateri parcarea de la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”, însă în timpul a diverse evenimente este folosită la capacitate maximă, iar iarna este transformată în patinoar. O alta variantă ar fi terenul din spatele stadionului, însă pentru acea zonă există deja un plan de amenajare ca teren de antrenament.
Elsa ŞEICA