Preşedintele Consiliului Judeţean a început demersurile pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale la nivelul instituţiei pe care o conduce care să se înscrie la licitaţia pentru gestionarea rampei de deşeuri de la Stăuceni.
Deşi nu s-a gândit deocamdată la un nume pentru noua societate, Florin Ţurcanu susţine că momentan se lucrează la documentaţie iar ulterior noua unitate să se ocupe de gestionarea şi preluarea deşeurilor care vor intra pe rampa de la Stăuceni. „
În primă fază am vrut să facem un serviciu, legal nu avem cum şi atunci am notificat Ministerul Mediului şi am primit un răspuns că putem participa la licitaţie printr-o societate care este sub Consiliul Judeţean. Eu voi scoate la licitaţie, dacă vom avea preţul ce mai bun câştigăm noi, dacă nu, o să câştige altcineva”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ. O altă societate care s-a arătat interesată pentru a participa la această licitaţie este Urban Serv. „
Este bine că pot participa şi ei la licitaţie că dacă nu puteau era o problemă”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
Sucevenii îl fac ţărănoi pe Ţurcanu cu gunoiul adus la Botoşani